Peștera Muierilor – una din miile de peșteri ale Carpaților

Un peisaj spectaculos și un loc minunat ascuns în inima munților, sunt cuvintele special alese pentru a descrie Peștera Muierilor. Dimensiunea și formațiunile calcaroase îi oferă acesteia un aspect impresionant. Numele are la bază o legendă care spune ca femeile luau copiii și bătrânii și se adăposteau în peșteră, în timp ce bărbații plecau la luptă.

Peștera Muierilor a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng de către râul Galbenul și este situată în comuna Baia de Fier, Județul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Este amplasată într-un loc sălbatic și are mai multe intrări, din care una oferă un excelent punct de observație asupra câmpiei din sud, iar alta deschizându-se spre pădurile dese ale Parângului.
Arheologul Al. Odobescu a oferit primele informații despre Peștera Muierii atunci când a menționat-o într-un chestionar arheologic (1870).

Fiind prima peștera electificată din România, aceasta devine cel mai popular și vizitat obiectiv speologic. Are o lungime de aproximativ 3.600 de metri și este formată din galerii dispuse pe patru nivele. Nivelul inferior constituie rezervația speologică împarțită în doua sectoare: sectorul de nord având o lungime de 1.500 m și cel sudic cu 880 m lungime. La 40 de metri înalțime se află etajul superior amenajat pentru turiști cu o lungime de 573 m.

Principala atracție a peșterii este Domul Mic care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei.

Încaperile peșterii sunt Sala Altarului, Amvonul, Sala Guano.

Sala Turcului este una din cele mai frumoase locații ale etajului superior în care putem observa stalagmite uriașe, domuri, concrețiuni pe pereți și pe plafon, unele forme primind denumiri precum Mos Crăciun, Turcul, Soția turcului.

Sala Minunilor, o altă încăpere a peșterii, a primit acest nume datorită numeroaselor microbazine de stalagmite și stalactite în formă de lumânare.

Galeria Ursilor și-a câștigat denumirea de la rămașițele de schelet ale animalelor din perioada cuaternara, ce erau în mare parte urși de peșteră. Acesta galerie este una de neuitat datorita marii varietăți și numeroaselor concrețiuni în calciu, pereții ei fiind împodobiți cu hieroglife și piei de leopard.

Sala Roșie a Luminii adăpostește un mineral rar, făcut din roci de calciu, ce ia toate formele cunoscute ale acestuia: stalagmite, stalactite, valuri, concrețiuni ale peretelui și a podelei.

Sala Perlelor are un tavan jos , în unele locuri sub 1 metru inălțime, și prezintă o minunata perdea de piatra la intrare, cunoscută sub numele de Valul Miresei.

Dacă doriți să plecați într-o excursie în zona Gorjului, vă recomand cu plăcere să vizitați Peștera Muierii, deoarece veți rămâne cu o amintire frumoasă și o excursie de neuitat.